DIICOT cere declinarea dosarului lui Mihail Boldea, după ce și-a pierdut calitatea de deputat

DIICOT cere declinarea dosarului lui Mihail Boldea, după ce și-a pierdut calitatea de deputat
Procurorul DIICOT a cerut, miercuri, la primul termen de judecată pe fond a dosarului în care Mihail Boldea este acuzat de fraude imobiliare de aproape un milion de euro, declinarea cauzei de la ICCJ la Curtea de Apel Galați, ca urmare a faptului că acesta nu mai este deputat.
Publicat: 26/09/2012, 12:02
Actualizat: 31/01/2019, 22:43

Procurorul DIICOT a cerut, miercuri, la primul termen de judecată pe fond a dosarului în care Mihail Boldea este acuzat de fraude imobiliare de aproape un milion de euro, declinarea cauzei de la ICCJ la Curtea de Apel Galați, ca urmare a faptului că acesta nu mai este deputat.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au început dezbaterile pe fond în dosarul în care fostul deputat Mihail Boldea a fost trimis în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Galați.

Procurorul DIICOT a invocat o excepție, arătând că instanța supremă nu mai are competența legală de a judeca acest dosar, întrucât Mihail Boldea nu mai este deputat.

Dosarul în care este judecat Mihail Boldea a fost trimis de procurori la instanța supremă întrucât la acel moment Boldea era deputat. Boldea, încarcerat la Galați, a trimis săptămâna trecută, din arest, demisia din Parlament, iar în 25 septembrie Camera Deputaților a constatat încetarea calității de deputat a acestuia și a declarat vacant locul din colegiul 9, Galați.

Procurorul DIICOT a preciza că Mihail Boldea nu mai are calitatea de deputat, astfel că, la acest moment, competența de judecare a dosarului revine Curții de Apel Galați, cerând ICCJ să-și decline competența în favoarea acestei instanțe.

Judecătorii ICCJ au rămas în pronunțare, urmând să hotărască dacă dosarul lui Boldea va fi trimis la Curtea de Apel Galați.

Mihail Boldea a fost trimis în judecată la sfârșitul lunii iunie, de către procurorii DIICOT – Serviciu Teritorial Galați, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea, în dosar sunt judecate 18 persoane, acuzate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Potrivit procurorilor, inculpații au acționat sub coordonarea liderului grupării, Mihail Boldea.

„Membrii grupării, printre care Bolboceanu Mihaela Cristina, avocat din cadrul Baroului Galați și Luchiniuc Aurica, fost arbitru din cadrul Curții de Arbitraj Galați, identificau terenuri și imobile, situate în zone centrale ale municipiului Galați, proprietatea Consiliului Local Galați sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. În acest scop, inculpații au utilizat hotărâri judecătorești falsificate sau pronunțate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunțate în fals. Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terțe persoane, cumpărători de bună credință, modalitate în care obțineau beneficii financiare substanțiale”, au precizat procurorii DIICOT.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la aproximativ un milion de euro.

Totodată, inculpații din acest dosar sunt acuzați că au încercat să obțină suma de aproximativ cinci milioane de lei, prin inducere în eroare și folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestări servicii falsificat și a unui bilet la ordin completat în fals, în dauna unei societăți comerciale din municipiul Galați.

Mihail Boldea este arestat preventiv de la sfârșitul lunii martie.

În 16 martie, Boldea a fost la DIICOT, unde s-a prevalat de dreptul la tăcere, a doua zi el plecând din România cu mașina până în Turcia, de unde a luat un avion către Kenya. În 20 martie, Parlamentul i-a ridicat imunitatea lui Mihail Boldea, pentru a fi cercetat de către procurorii DIICOT în dosarul privind fraude imobiliare. Două zile mai târziu, ICCJ a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Mihail Boldea, pentru 30 de zile, judecătorii instanței supreme admițând propunerea procurorilor DIICOT, care au invocat printre temeiuri și faptul că parlamentarul se sustrage urmăririi penale.

Deputatul Mihail Boldea a fost adus din Kenya în 27 martie, mandatul de arestare preventivă emis în 22 martie fiind confirmat atunci de instanța supremă, iar succesiv măsura i-a fost prelungită.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal